Democratizarea accesului la apă și Soluții Bazate pe Natură

Canalul Morii traversează astăzi mijlocul orașului (municipiului) Reghin. În trecut a avut multiple folosințe beneficiare: sursă de energie pentru curent electric, energie mecanică pentru pentru măcinarea cerealelor și alte tipuri de mori, loc de promenadă cu peisaj deosebit, loc pentru sport nautic, loc de adăpat animale, loc de topit cânepa, pescuit. S-a întâmplat ca aproape toate aceste folosințe beneficiare să fie pierdute.
Noi credem că albia Canalului Morii poate să își redobândească cel puțin o parte din folosințele beneficiare, să devină un coridor verde-albastru de promenadă și întâlniri sociale, loc pentru sport și agrement, loc de învățare și înțelegere a naturii, toate acestea pe o lungime de 11km.

În același timp am observat că mai multe mici comunități din țară pe râurile lor, au o viziune asemănătoare cu a noastră drept pentru care ne-am alăturat eforturile într-o rețea de comunicare și învățare despre cum apropiem comunitățile de apele ei. Astfel s-a născut rețeaua Apele Unite ale României pornind de la Asociația Ivan Patzaichin Mila 23, fundația DALA, Mini Maas, Asociația Unda Verde în parteneriat cu Administrația Națională Apele Române, Departamentul pentru Dezvoltare durabilă a Guvernului României, și cu sprijinul financiar al programului Active Citizen Fund.
Ce urmărim pe termen scurt
Urmărim ca în anul 2023:
- ABA Mureș, SGA Mureș și SH Reghin să implementeze lucrări de întreținere a albiei Canalului Morii prin #SBN Soluții Bazate pe Natură- construcții biologice care să îl contureze, să îl stabilizeze și să permită accesul
- Să implementăm un exemplu de întreținere peisajeră a malurilor în zona Băii Evreiești (zona 4) din Reghin prin contribuții comunitare private, cu arbori și arbuști, mobilier urban temporar/sezonier cu debarcader, platforme de șezut, alei din pământ sau nisip stabilizat și care să devină un model pentru celelalte 7 zone de interes.
Aici sunt acțiunile noastre de până acum:

Arborii marcați pe Canalul Morii
Read More

Grupuri de lucru
Read More

Zona Baia Evreiască
Read More

Ghidul-Apele Comunității
Read More

Rețeaua Apele Unite ale României
Read More

Soluții alternative pentru Canalul Morii
Read More

Conștientizare
Read More